Noua Skoda Octavia prefigurată de conceptul Skoda Mission L la Frankfurt 2011?

Autor: Oraan Mărculescu 05 sept. 2011 Concepte auto

Deşi cei de la Skoda încă nu au ieşit la rampă în mod oficial cu noul concept pe care îl vor prezenta la Salonul Auto Frankfurt 2011, iată că pe internet au apărut primele imagini cu Skoda Mission L Concept. Care ridică nişte semne de întrbare destul de mari.

La Salonul Auto Geneva 2011, cehii au venit cu Skoda VisionD, concept al unei berline de dimensiuni compacte, mai mic decât Skoda Octavia şi care se părea că prefigurează noua Skoda Felicia, care se va dori rivalul viitorului model Dacia Logan 2.

Pe de altă parte, noua direcţie de design simplificat a celor de la Skoda a dus la concluzia că VisionD nu era altceva decât un preview la scară mai mică a celei de-a treia generaţii Skoda Octavia, care va avea un design mai germanic, liniile curbe urmând a fi înlocuite de muchii mai ferme.

Skoda Mission L Concept - prefigureaza noua Octavia sau noua Felicia?

Skoda Mission L Concept arată destul de aproape de producţia de serie, cu excepţia mânerelor portierelor (singurele detalii de showcar care se pot observa acum din aceste poze). Ca dimensiuni, pare că vorbim de o maşină cel puţin de categorie compactă, mai mare decât ne-am aştepta de la o Fabia Sedan, în timp ce spatele e destul de clar că beneficiază de hayon, la fel ca Octavia.

Pentru moment, putem spune că schimbarea de imagine a Skoda e binevenită, continuând politica de design sobru a grupului VAG. Voi ce credeţi:

AŞA VA ARĂTA NOUA SKODA OCTAVIA 3?


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide